Nu mă mai tortura sau torturează-mă,
Cobe de care totul se reazemă,
Cobe lucie care luneci alene
Lăsând în urmă-ți slinoasă lene
Și vechi imagini de garduri roase
Cu dihori privind printre șipcile scoase.
E, poate, desigur, mă rog, bate l***:
E poate totul degeaba,
E miezul gol, părelnic, în toate
Și totuși, și totuși și totuși mă bate
Gândul să mă mai joc o dată
Cu bilele mele de sticlă colorată
Și s-aud cum râd odată cu mine,
În zornăit, paserile androgine
Din încăpere.
Ia să păstrăm cu toții tăcere.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de melancolie și deznădejde, oscilând între dorința de a se elibera de tortură și amintirea nostalgică a unor momente simple din trecut. Vorbitorul pare prins într-un ciclu de gânduri repetitive, căutând un sens într-o lume percepută ca fiind goală și iluzorie.