Poate era de ajuns să respir, doar să respir puțin,
până-mi reglez bătăile (inimii) și să nu mai caut momentul ca să plec.
Nu pleca pentru că decembrie nu poate fi la fel fără tine… cine rămâne aici speră imposibilul.
De fapt nu, nu mai este timp de explicații, pentru a întreba dacă ți-am dat iubire, eu sunt aici și încă aș mai avea ceva de zis.
Pentru că se sparg între dinți lucrurile cele mai importante, acele cuvinte care nu le folosim niciodată
și fac un salt în durere ca să le fac să se întoarcă, să le aduc aici…
Una câte una aici… le simți tu… sunt grele și se așază întotdeauna asupra noastră.
Dacă tu lipsești eu nu știu să le repet și nu mai reușesc să le mai zic.
De fapt nu.
Aici plouă amintirile și eu aș face mai mult decât să recunosc că e târziu.
Cât aș vrea…
să mai pot vorbi în continuare, în continuare.
De fapt nu.
Nu mai am timp de explicații,
pentru că aveam și eu, și eu ceva de sperat înaintea mea, ceva de terminat împreună cu tine.
Poate-mi ajunge să respir, doar să respir puțin,
poate e târziu, poate nu.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și durerea unei despărțiri iminente. Naratorul reflectă asupra cuvintelor nespuse și asupra impactului pe care absența persoanei dragi îl va avea asupra sa, recunoaște că e târziu pentru împăcare.