Întâlnești dragostea-n viață
Ca floarea de dimineață,
Frumoasă, mirositoare,
Chiar dacă-i amăgitoare,
Că nu-i dragostea lăsată
Să iubești numai o dată.
Dacă te-ai putea feri
Dorul n-ar mai pribegi,
N-ai merge pe drum râzând
Și n-ai adormi plângând,
Focul ei nu te-ar mai arde
Când știi că-i dusă departe.
Nu-ntrebi dragostea când vine,
Te găsește ea pe tine,
Te prinde, te înfășoară,
În suflet ți se strecoară
Și rămâne cât vrea ea,
N-o alungă nimenea.
Dar cum vine așa pleacă
Și te lasă mai săracă,
Îți ia zâmbetul și râsul,
Lasă oftatul și plânsul,
Rămâi cu viața pustie
Și-o aștepți din nou să vie
Ca să-ți umple sufletul,
Să-ți aducă zâmbetul.
Sensul versurilor
Piesa descrie natura imprevizibilă a dragostei, cum aceasta vine și pleacă neașteptat, lăsând în urmă atât bucurie, cât și suferință. Vorbește despre ciclul continuu al așteptării și speranței de a regăsi dragostea.