Lume multă-i pe imaș
Și aud și-un scripcăraș,
Repede m-am pregătit
Să văd badea de-o venit,
Că dacă joacă cu alta,
Uite, supărarea-i gata,
Că nu vreau să-l pierd din ochi
Că-i frumos, să nu-l deochi.
Joc amu, că sunt voioasă,
De vorbe rele nu-mi pasă,
Vorbele de la dușmani
Nu dau pe ele doi bani,
Joc cu foc până-mi rup talpa,
Nu-l las pe badea la alta,
Că-i frumos și gospodar
Și cu bani la buzunar.
Cântă, scripcuță de fag,
Că joc cu cine mi-i drag,
Bătucesc pământul tare
Că nimica nu mă doare,
Și dacă n-oi mai putea
Uite rachiul colea,
Oi bea un pahar sau două
Și m-oi face ca și nouă.
Am jucat și-am petrecut
Și tare mi-o mai plăcut,
Scripca o rupt strunele,
Dar și eu picioarele,
Dar strunele se pot face,
Cu picioarele ce-oi face?!
Le-oi pune în apă rece,
Până duminică-mi trece
Și cred că m-oi lecui
C-un pahar, două sau tri’.
Sensul versurilor
O fată este fericită să danseze cu băiatul pe care îl iubește la o petrecere populară. Nu-i pasă de gura lumii și dansează cu pasiune, chiar dacă asta înseamnă să se accidenteze, fiindcă are cu cine să se veselească.