Bate vântul grâușorul,
Înflorește macușorul,
Grâul se face de coasă,
Iar bădița-i dus de-acasă.
N-am cu cine-l secera
Și cu cine-l aduna,
Snopii n-am cu cin’ să-i strâng,
Pe cărare merg și plâng.
Lumea-n sat mă ocolește,
Numai vântu-mi mai grăiește
Seara-n frunza plopului
Și în vatra focului.
Plopul frunza își adie
Și dorul meu îl mângâie,
Focul își aprinde jarul,
Eu aștept să-mi trec amarul,
Singură stau lângă vatră,
Iar pe badea doru-l cată.
Sensul versurilor
O femeie tânără își exprimă dorul și singurătatea după ce bărbatul iubit a plecat. Ea se simte izolată de comunitate și își găsește consolare doar în natură și amintiri.