Mi-i dor de cerul tău,
Cu rândunele-n zare,
De cocostârci pe stâlpi,
De salcii la izvoare.
Mi-i dor de toamna ta,
Cu crizanteme-n porți,
Cu miros sec de struguri
Și cu părinți cărunți.
Mi-i dor de codrul tău,
Cu lăcrămioare-n floare,
De lanul plin cu grâu
Ce-i numai dor și soare.
Mi-i dor de casa veche,
Ce mă așteaptă-ntruna,
De liliacul-n poartă
Și nucul la fântână.
Mi-i dor de-a tale cruci,
Ce stau smerit pe dealuri,
Din zbucium, fără tihna,
Tot așteptând din neamuri.
Cu zeci de ani în urmă,
Te-am blestemat plecând,
Un dor profund mă curmă,
Când mă-re-ntorc plângând.
Revin, în gând, în țară,
Tu iartă a mea slova,
Ești dulce și amară,
Frumoasa mea, Moldova.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund al cuiva pentru Moldova, cu amintiri legate de natură, familie și tradiții. Persoana se întoarce cu regret și cere iertare pentru că a blestemat locul natal în trecut.