E noapte grea şi foşnetul de frunze
Îmi aminteşte chipul tău divin,
Îmi aminteşte ochii tăi şi zâmbetul pe buze
Şi părul galben răsfoiat de vânt.
E noapte grea şi steaua mea cuminte
Încet coboară la fereastră-n jos.
Aş vrea să-i spun o mie de cuvinte,
Să-i spun că-aştept venirea unui vis misterios.
Aş vrea să zbor ca rândunica-n cer
Să uit de viaţa grea de pe pământ.
Ca să te chem sau să te uit nu-mi mai ajung puteri
Şi nu mai am puteri să spun nici un cuvânt.
Şi cât ai să mă pui la încercare?
Ori poate crezi că dragostea-i poveste?
Şi crezi că nu-şi cunoaşte-a ei hotare,
Iar pentru cel nemulţumit ori cât mai este?.
Puteri, răbdare, forţe şi tărie,
Şi prosperări din dragoste mai sorb.
În drum poţi întâlni obstacole o mie,
Ce nu le-ar ocoli un suflet orb.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de dor și melancolie într-o noapte grea, amintindu-și de o iubire trecută. Vorbitorul se simte neputincios și se întreabă cât timp va mai fi pus la încercare.