Era o cămăruță săracă și vulgară,
așezată deasupra tavernei deocheate.
De la fereastră se zărea străduța
murdară și îngustă. Iar de jos
răzbăteau glasuri de muncitori
ce jucau cărți și chefuiau în lege.
Acolo însă, pe-un pat umil, sordid,
am posedat trupul iubirii, buzele-i
senzuale, trandafirii, ca o beție –
buze trandafirii ca o beție, care și-acum,
după atâția ani, când scriu,
în casa mea pustie, încă mă-amețește.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintirea unei nopți de pasiune într-un cadru umil. Naratorul, aflat în prezent într-o casă pustie, este încă bântuit de intensitatea acelei experiențe, subliniind impactul durabil al iubirii trecute.