Trecutul l-am închis în fire de păr alb și-n pașii grei,
Copilăria și singurătatea se bat pe locul gol din ochii mei
Și furia îi schimbă brusc, din geamuri în oglinzi,
Așa că vezi ce le arăți, când îi privești să nu-i aprinzi
Și ia doar un pahar și gânduri multe, și praf,
Un suflet gol și pași făcuți de timp pe frunte
Și amintiri din vremuri cu prieteni mulți și bani puțini,
Acum doar un televizor cu știri, de ce nu mai tremuri?
De ce doar numeri zile? De ce nu alergi după trenuri?
O iei pe jos pe șine. De ce nu poți să vezi nimic în tine?
Nimic nu-i bine, dar totul e ok, pașii te poartă oricum că știi ei
Chiar dacă inima a uitat să tresară, căci am închis-o într-o seră,
Deși trăiam într-o lume cu o permanentă seară.
Sunt un copil, dar ochii ăștia au altă vârstă,
Și buzele astea se mai crapă pe la colțuri numai atunci când gustă
lipindu-se de marginea unui pahar
care mă face să lipsesc de unde ar trebui să fiu
deși nu vreau și n-am habar de ce-i în jurul meu, sau cât e de târziu.
Dar oare ce zi e? Să mă oprească cineva dacă-i a mea mâna care scrie
Căci eu sunt un om vesel
Acum sunt posedat de spiritul unui poet trist și beat
Frățioare, paharul meu e gol și e păcat.
Și e al nu știu câtelea pahar care promite să-mi ucidă singurătatea
și eu îl cred iar
capul mi-l pierd iar, când îmi zâmbește dintre cuburi
de parcă-i fața visurilor mele și vrea să aducă o rază unde amărăciunea și-a făcut prea multe cuiburi
Biet suflet ce abia se ține în șuruburi.
Se tot întreabă, de ce lumina lui e-atât de slabă?
În timp ce sta cu coatele pe bar în cluburi, nu-i nicio grabă
O s-o găsești cândva, oricum la cât de beat ești, nu-i nicio treabă
Și totuși caută în priviri, ușor timid, ușor stângaci
și-atât de încordat de parc-ar ține un deget pe trăgaci.
E atât de evident că e flămând după sclipiri.
Vrea să se tempereze, încearcă să-și reteze din porniri
Dar parcă, nu poate păcăli pe nimeni.
Când pe scaunul din dreapta lui se-așază cineva și spune
Ține-mi te rog geanta un pic până găsesc un foc prin buzunare.
Mai stau un pic de vorbă și barmanul mirat, obișnuit cu el servește acum două pahare.
Sensul versurilor
Piesa descrie starea unui om singuratic și trist, care caută alinare în alcool. El se simte pierdut și posedat de un spirit poetic melancolic, oscilând între speranță și disperare, căutând o sclipire de lumină într-o lume întunecată.