Infernul e timpul pierdut… somnul și non-acțiunea,
Reacțiunea… nu vreau să știu cum e lumea.
Vad sniperi în nori trag în noi într-un fel,
Sunt în căutarea timpului pierdut Proust ca Marcel,
Am cel puțin 7 corpuri.
Asta-i blestemat ca un doctor care practică avort.
Proză scurtă de prost gust, dedesubtul burții las oamenii întrebându-se
Și tu Brutus? Pene de fier, steril și uscat și pal
Zbor sus, sunt singur dar văd tot ca un glob de cristal
Egoul tău, balon de heliu, merită spart
Respectă-ți condiția pe-această galeră de sclavi
Să nu regreți nimic niciodată, să nu furi niciodată,
Să visezi mult, să vrei mult, să nu te dai la o parte pentru nimeni,
Să nu-ți pese de păreri, de prejudecăți, de lipsuri
Să fii sincer dar în îndoieli sprinten
Vremurile-s complicate dar să știi că viața-i simplă.
Și-atunci de ce vorbesc singur? (toți vorbesc singuri)
Diferența e că lor nu le răspunde nimeni.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de alienare și introspecție, reflectând asupra timpului pierdut și complexității vieții. Vorbitorul caută sens într-o lume percepută ca ostilă, exprimând dorința de a trăi autentic, în ciuda dificultăților și a opiniilor celorlalți.