Mă privești mereu
Parcă n-ai vedea că sunt tot eu, parcă n-ai vedea
Mă atingi mereu
Parcă nu ai știi că sunt tot eu, parcă nu ai știi
Mâna lunecă prin plete
Se oprește lin pe sânul tău.
Vreau să îți vorbesc
Dar cuvintele mi se opresc, parcă se topesc
Privirea ta m-apasă
Și pătrunzi încet în gândul meu.
Refren:
Poate totuși nu mai sunt tot eu
Poate vreau să pleci din gândul meu
Poate te-am iubit prea mult să te pot uita
Poate nepăsarea m-a cuprins
Poate că destinul ne-a învins
Poate am să plec zâmbind eu din viața ta.
Patul răvășit
Trupul tău e gol și adormit, chipul fericit
Lunecă-n fior
Raza lunii peste sânul gol și zâmbești ușor.
Nu știu cum să-ți spun că voi pleca
Cum să-ți spun că nu mai ești a mea.
Refren x2
Din viața ta..
Sensul versurilor
Cântecul exprimă incertitudinea și acceptarea unei despărțiri inevitabile. Protagonistul reflectă asupra relației, simțind că nu mai este aceeași persoană și anticipând plecarea, posibil din cauza nepăsării sau a destinului.