Kapushon feat Stela Botez – Cine Cântă Iarăși Pe La Sate

Atâtea cântece de dor ne-au inundat tricolorul.
Pâng plânge de veacuri moldovene, plânge și folclorul.
Mai e Soroca, dacă piere nu mai este.
Și-am aflat că Harap Alb e numa-n poveste.
Țara asta-i ca o bunică înțeleaptă.
Să-i îmbuneze pe cei din jur de secole încearcă.
Și nu se supără, ea totul iartă.
Crede în proverbul despre cei ce capul pleacă. [cine cântă iarăși pe la sate].
Moldovenii s-o-nrăit de tot și ei, săracii.
E de la durere că inima-i cu așchii.
Speriați și prinși în colț, plini de obidă.
Și de-ntrebi ce mai face, răspunsul îl evită.
E durerea unui neam și-o ducem cu mândrie.
O lume-ntreagă ne-o pus în genunchi, deci las’ să știe.
Copiii noștri-s fericiți de câteva bomboane.
Și la noi în casă mare încă stau-n colț icoane.
Cine cântă iarăși pe la sate?
Ce-s cu șoaptele pe-ntunecate?
Cine plânge peste toamnele toate?
Poate o iubire de demult.
E un neam cu suflet mare și puțin noroc.
Răbdător și chinuit, așa e scris în astre.
Să înțelegi dispare, nu tre’ să fii proroc.
Onache Carabuș, povara bunătății noastre.
El e tare ca granița, nu-l doboară ploile.
Nu-ngheață iernile, iubește verile.
Înfruntă căldurile, ține-n secret durerile și-n suflet rugile.
Și totuși a căzut, l-au doborât trădările.
Nu-i nostalgie de trecut, e doar prezent.
O națiune în faliment, ce prost experiment.
Și dacă-i rapu-i realitate sau să fie, așa se cere.
Rapu-românesc e mai mult despre durere.
Ne cheamă încă pădurile, câmpiile.
Prin colțuri de planetă, rasar în șoapte doinele.
Și șanse încă are, cât să aud un nai cântând acolo-n vale.
Cine cântă iarăși pe la sate?
Ce-s cu șoaptele pe-ntunecate?
Cine plânge peste toamnele toate?
Poate o iubire de demult.
Cine cântă iarăși pe la sate?
Ce-s cu șoaptele pe-ntunecate?
Cine plânge peste toamnele toate?
Poate o iubire de demult