Munți de clipe trec pe alături.
Din alte spații și cuvinte.
Acum privirea, gingășia, le simt neîmpărțite.
Privirea-n ceață și-o lacrimă ce curge.
Această dragoste cât ne va ajunge?
Și-am lăsat far’ de răspuns privirea.
Când nu știi să iubești, rămâi cu amintirea. [e vară].
E vară și noi.
N-avem de ce privi-napoi.
Alte iubiri, cearceafuri moi.
Și ne prefacem c-am uitat.
E vară și noi.
N-avem de ce privi-napoi.
Poate la toamnă printre ploi.
Te voi uita cu adevărat.
E vară și noi.
N-avem de ce privi-napoi.
Alte iubiri, cearceafuri moi.
Și ne prefacem c-am uitat.
E vară și noi.
N-avem de ce privi-napoi.
Poate la toamnă printre ploi.
Te voi uita cu adevărat.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre o relație de vară, marcată de incertitudine și teama de a nu ști să iubești. Protagonistul anticipează sfârșitul relației odată cu venirea toamnei și promite uitarea, dar tonul rămâne melancolic.