Ținându-ne de mână, pe-un val am traversat,
Marea agitată, ce ne-a apărat.
Cerul lumina, mai mult ca niciodată
Așa noi am trecut, a fericirii poartă.
Priveam în ochii tăi, iar tu în ochii mei,
Îți străluceau într-una pierzându-se-n ai mei,
M-ai strâns la pieptul tău, plângeam ca doi copii
La poarta fericirii, nu morți, ci încă vii.
Iubite, am învins! Pe moarte am călcat!
Marea și cu cerul, azi ne-au apărat.
Ne-am fi dat și viața să fim amândoi,
Nu ne-a vrut-o marea, gonindu-ne ‘napoi.
Rămasă-n urmă marea, pașii ni-i spăla,
Cu valuri în furtună, spre cer se înălța.
Oftă dintr-un adânc, o moarte păcălită
Căci marea cu-a ei valuri, i-a construit o criptă.
Un urlet prelungit, ecoul, mi-aducea
Că-nlănțuită moartea, amarnic se zbătea.
Nu găsea ea urma, marea ne-a spălat-o,
Razele de lună, moartea a alungat-o.
Ceru-i obosit, ne-a tot luminat
Iar coralii plâng, fiindcă am plecat.
Doar o stea de mare, dintr-un mal privește
Strigă la corali, că ea ne iubește.
Însă locul nostru, nu-i pe fund de mare
Printre vechi corali, stele căzătoare..
Am fi noi iubite, căci n-am lumina
Moartea cea haină, viața ne-ar lua.
Privesc înainte, teama mă cuprinde
Adieri de vânt, simt, parcă mă minte.
Unde să-ndrept pasul? unde-i calea noastră?
E spre codrul verde, sau spre bolta albastră?.
Dar pornim la drum, tu mă ții de mână
Deasupra noastră cerul, simt cum ne îngână,
Ne luminează calea cu stele mii și mii
Chiar de-s căzătoare și sânt argintii.
Prin labirintul vieții, noi vom răzbate-ncet,
Avem în ochi lumină și-o inimă în piept.
Ce bate ne-ncetat căci dragostea-i nebună,
Din boltă smulge stele făcându-ne cunună.
.. CONTINUARE ÎN PARTEA 24.
Sensul versurilor
Piesa descrie o dragoste profundă care depășește obstacolele, inclusiv moartea. Cu ajutorul naturii, cei doi îndrăgostiți sunt protejați și își continuă drumul împreună, ghidați de iubire și lumină.