Iubitul meu, ţi-a dat cerul suflare
Iar eu m-am înălţat, din valul cel de mare.
Să pot să te iubesc, sub clar de lună plină
Iubirea mea pe veci, inima ţi-o alină.
Din valuri înspumate, din marea-nvolburată,
Cu dragostea mea pură, c-o dragoste curată.
Îţi voi ieşi în cale, renunţ la lumea mea:
-Un semn cu mâna-mi fă, şi am să fiu a ta!.
Fugi-vom noi în lume, să ne-apărăm iubirea
Nu luăm cu noi nimic, decât doar fericirea.
Las marea-n urma mea, din dragoste de tine.
Mă voi ruga la cer, doar să ne fie bine.
Că tu în lumea mea, ştiu că nu poţi trăi
Oare eu în a ta? Mă-ntreb.. voi reuşi?
Eu m-am născut din mare, din val lovit de dig
Aşa că-n drumul vieţii, tot cad şi mă ridic.
Sensul versurilor
O declarație de dragoste profundă, în care naratoarea este dispusă să renunțe la lumea ei acvatică pentru a fi cu iubitul ei. Ea își exprimă speranța și incertitudinea cu privire la viitorul lor împreună, dar este hotărâtă să lupte pentru iubirea lor.