Mor puțin câte puțin.. și renasc doar pentru tine
Și mi-aș da arvună viața, să te am aici, cu mine.
Tu să-mi cântărești destinul, cu un taler ruginit
Să-mi mai pice câte-un an, să am vreme de iubit.
Să rămâi doar o clipire, c-o transform în infinit
Să-mi împart cu tine noaptea, timpul ce-i nemărginit
Iar când zorii se revarsă, să nu plâng că nu îmi ești
Ci să te cuprind în brațe, iară tu.. să mă iubești.
Din dorinți, ridic altar, unde dorul mi-l închin
Și aș vrea iubite-n noapte, lângă tine ca să vin.
Să aprindem cerul, tot.. cu iubirea dintre noi
Să ne dezbrăcăm de vise, să pornim un dans în ploi.
Și în nuditatea toată, ce de ploaie e spălată
Noi să ne iubim în noapte, dragul meu, ca niciodată.
Să mă uit în ochii tăi, fără teamă de nimic..
Pe un pat de levănțică, și împodobit cu spic.
Să-ți șoptesc de mai aproape, că ești universul meu
Că o viață.. și-ncă una, eu te voi iubi mereu.
Iar când noaptea, se sfârșește.. să adorm la pieptul tău
.. Sunt doar vise dragul meu, fiindcă mă trezesc în hău.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința profundă și idealizată de a fi cu persoana iubită, construind un altar metaforic din dorințe. Realitatea dură a trezirii din vis subliniază o stare de melancolie și pierdere.