Cad păsări, cu ciocul de fier
Plânset și jale, se-nalță spre cer
Timpul se sparge, și parcă dispare
Fum, întuneric.. e moartea în zare.
Cine-a pus pecete, pe-a vieții lumină?
Dăm suflete tribut, purtăm oare vreo vină?
Cine decide viața, ș-aduce moarte-n dar?
Strigăm noi îndurare, da-i strigatu-n zadar!.
Miros de moarte-n aer, clepsidra vieți-i spartă
S-a rupt din cartea vieții, fila cu-a noastră soartă.
Plăti-vom noi tribut, a noastre vieți, arvună..
E negru cerul nostru.. fulgeră.. și tună.
Ne plâng îngerii, triști.. plângem și noi cu ei
Licăr de lumină, din beznă, cum să iei?
Se sparge parcă cerul! Pământul se despică..
Doamne-i miros de moarte! Și mi-e atât de frică!.
Soarele pe cer, s-a-ntunecat de jale
De jur împrejur, e durere mare.
Mii de vieți răpite, nu vin înapoi..
Suferința mare, o purta-vom noi.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și disperarea în fața morții și a suferinței. Vorbește despre pierderea vieților și despre sentimentul de neputință în fața destinului.