Ai apărut din praf de stele stinse
Ce au căzut din cerul înstelat.
Eu am ieșit în drumul tău, iubite,
Iar tu, iubirea universului mi-ai dat.
Când ne-am privit în ochi întâia oară,
Eu am simțit că ești iubirea mea.
Pământul îl simțeam că zboară
Precum un tunet, inima îmi bătea.
În palmă mi-ai cuprins obrazul stâng,
Erai în fața mea, îți sărutam privirea
Iar eu mă chinuiam să nu încep să plâng,
Căci prima dată-n viață, am știut ce e iubirea.
Așa am învățat cât pot eu să iubesc
Și cât de mult pot eu, ca să îmi plâng iubirea.
Când te priveam cum ochii îți sclipesc,
Știam ce-i împlinirea.
Am vrut să nu mai pleci, dar știam că nu se poate,
Chiar dacă ești departe, chiar dacă ai plecat,
Stelele din cer ne cântă-n prag de noapte,
Tot te mai pot iubi, căci inima ți-am dat.
Ai să rămâi pe veci, iubirea vieții mele,
Încă îți simt privirea, scăldată-n ochi-mi triști,
Și lacrima născută obrazul să mi-l spele,
În inima la mine, veșnic ai să exiști.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o iubire profundă și eternă, care persistă chiar și în absența fizică a persoanei iubite. Vorbitorul își amintește cu drag de momentele petrecute împreună și simte că această iubire va rămâne veșnic în inima sa.