Icoane părăsite, atârnă pe pereți
Pereții… sufletului meu
Nici când să te iubesc…
Să știi, nu mi-a fost greu.
Și când mi-e dor de tine
La ele mă-nchin
Nu vreau să-mi înec
Sufletul în venin.
Un dor nebun…
Sfâșietor, mă apasă
Dar am icoane sfinte
Și ele nu mă lasă.
În taină lacrima-mi șterg
Cu gândul, tot la tine
Speranța-n suflet port mereu
Că poate va fi bine.
Icoană sfântă-mi ești
În suflet atârnată
Din nou dacă m-aș naște
Te-aș mai iubi o dată.
La fel de mult și cu același patos
Și dragostea ți-aș scrie-o, pe-un fir de păpădie
O mie de iubiri, sau câte-or fi în lume
A noastră-i mai frumoasă și mai vie.
Din câte frumuseți sunt pe pământ
Tu n-ai asemănare.
Mă uit în ochii tăi și simt
Caldă rază de soare.
Ador să te iubesc…
Și nu-i deloc prea greu
Și știu, la fel de mult…
Te voi iubi mereu.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dragoste profundă și durabilă, comparată cu o icoană sfântă. Vorbitorul își exprimă dorul și devotamentul etern, găsind consolare în amintirea persoanei iubite, chiar și în momentele dificile.