Junky Zice – Hagi, Maradona, Pele în Balcani

Sunt Hagi, Maradona, Pele în Balcani
Și nu mă las nici dacă-i fac pe cei mai mari
Mama, am un vis
O să fiu ce ți-am promis.
Sunt Hagi, Maradona, Pele în Balcani
Și nu mă las nici dacă-i fac pe cei mai mari
Mama, am un vis
O să fiu ce ți-am promis.
Sunt sigur că-i mâna lui Dumnezeu că ating prezentul
Sunt ca Maradona, fur ca un artist momentul
Sunt la fel ca Hagi, mă simt Rege în Carpați
Dinainte să existe Subcarpați, asta-i pentru frați.
Am văzut Pământul ca pe o minge de mic
Rap-ul ca un meci, rezultatul ca un loz în plic
D-asta sunt tot timpu’ în balans, cu rimele la pas
Sunt exact ca Pele, jocul meu e ca un dans.
Ce puteam să fiu și ce am ajuns, trebuie că-i un vis
Pot să zic că deja am învins, mama, ți-am promis
Că dacă lumea-i singurul meu adversar, atunci e clar
Câștig în deplasare, vin acasă și-o fac iar.
Sunt Hagi, Maradona, Pele în Balcani
Și nu mă las nici dacă-i fac pe cei mai mari
Mama, am un vis
O să fiu ce ți-am promis.
Sunt Hagi, Maradona, Pele în Balcani
Și nu mă las nici dacă-i fac pe cei mai mari
Mama, am un vis
O să fiu ce ți-am promis.
Tribuna ține tobele, tactica ține basul
Echipa armonie, eu mă bucur să țin glasul
Tre’ să dau tonul, simt că vine golul
Pe umeri scrie Junky, pe torace scrie Doru.
Sunt sponsorizat de ambiție, am avut o premoniție
Că o să câștig meciul cu viața, singura condiție
Focus de oțel, tehnică de aur
Am inimă de leu și c*aie de taur.
Hip-hop-u-i stilul rege, talent și sânge rece
Repet antrenamentul până e perfect, numărul 10
Am patru elemente, pasă, stop, posesie și șut
Chiar nu-mi trebuie mai mult.
Sunt Hagi, Maradona, Pele în Balcani
Și nu mă las nici dacă-i fac pe cei mai mari
Mama, am un vis
O să fiu ce ți-am promis.
Sunt Hagi, Maradona, Pele în Balcani
Și nu mă las nici dacă-i fac pe cei mai mari
Mama, am un vis
O să fiu ce ți-am promis.
Că am avut sau nu, niciodată n-am urmat banul
Sunt ca soarele, dau viață rap-ului tot anul
Sunt ca luna, trec mereu din fază-n fază
Adversarii sunt în spate, în întuneric, nu contează.
Când așez cuvintele-n teren, singure pasează și centrează
Imaginația marchează
Asta-i rap concept, n-ai mai urmărit așa atac
Rap-ul de azi se apără modest pe beat.
Sunt Junky Zice, aduc momentu’ și un metronom
Am un vis, mă țin de el, îi fac marcaj om la om
În sportul ăsta sunt artist, rămân în timp ca piramida
Nu mă las doar finalist, eu vin să câștig partida.
Sunt Hagi, Maradona, Pele în Balcani
și nu mă las nici dacă-i fac pe cei mai mari
Mama, am un vis
O să fiu ce ți-am promis.
Sunt Hagi, Maradona, Pele în Balcani
și nu mă las nici dacă-i fac pe cei mai mari
Mama, am un vis
O să fiu ce ți-am promis

Sensul versurilor

Piesa este un imn motivațional despre urmărirea visurilor și depășirea obstacolelor. Artistul se compară cu figuri legendare din sport pentru a sublinia determinarea și talentul său, promițând mamei sale că își va atinge potențialul maxim.

Lasă un comentariu