Credeam că pe vecie e legată
inima mea, cu multă măiestrie,
cu corzi vibrând intens de poezie,
din lira mea măreață și curată.
Iar primăvara mea cea minunată,
pe unde eu treceam, cu dărnicie
flori deschidea și-un cânt de bucurie
îmi însorea atunci ființa toată.
Tu dintre roze mi-ai ieșit în cale
la fel de schimbătoare și frumoasă,
punând capcane și râzând șireată.
Și-ai mei ochi nobili s-au umplut de jale,
iar inima atât de drăgăstoasă
s-a frânt din nou, la fel ca altădată.
Sensul versurilor
Piesa descrie dezamăgirea profundă resimțită în urma unei iubiri pierdute. Vorbitorul își exprimă durerea și sentimentul de trădare, comparând experiența actuală cu suferințe anterioare.