La fel ca un bolnav ce leac nu are,
şi fruntea şi-o întoarce spre perete
pentru-a muri, şi eu, plin de regrete,
speranţa-mi pierd, căci eşti nepăsătoare.
Îţi mulţumesc! Mi-ai dat cu îngâmfare
ce-am meritat. Capricii inerente
de prunc crezând în rătăciri demente..
Dar tot tânjind, am obosit cam tare.
Acum soarele tău cu greu străbate
al iernii cer noros şi aureşte
durerea mea – nu-l vreau, nu mă incită.
Mă părăseşti! Şi o să piară toate,
conştiinţa ta, iubirea mea, fireşte,
în acest ceas de jale infinită!
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente profunde de dezamăgire și deznădejde în urma unei despărțiri. Naratorul se simte bolnav și fără speranță, copleșit de durere și regret, acuzând persoana iubită de nepăsare și îngâmfare.