Când treci de porțile despărțitoare,
cinstește a lui Ianus amintire.
Cuprind, ocrotitor, dintr-o privire
Uscatul sigur, marea-nșelătoare.
Eu două fețe am și-ntrezăresc
trecut și viitor. Dar vrăjmășia
aceeași e, și ura, și mânia.
Nu le-a schimbat cu har dumnezeiesc
și nu le va schimba Acel ce poate
să le preschimbe. Mâini nu am s-o fac.
De piatră sunt. Stau nemișcat și tac.
Să spun nu pot dacă-ndărătnicia
pe care-o văd de mâine-i sau de ieri.
Surpate-s cele două chipuri, pier.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra naturii duale a existenței, reprezentată de zeul Ianus, care vede atât trecutul, cât și viitorul. Statuia lui Ianus, incapabilă să schimbe răutatea umană, contemplă ciclicitatea conflictelor și a urii, subliniind o perspectivă pesimistă asupra condiției umane.