O zi de om pe toate cu uimire
le ține-ntr-însa, ziua din Olimp,
de necrezut, la început de timp,
când s-au tocmit suiș și prăbușire.
La cea din urmă-ajunge când șuvoiul
de timp terestru la izvor se-ntoarnă,
la Veșnicie, și prezentul toarnă
în forme noi de zile lungi convoiul.
Istoria e zori și asfințit.
Prin neagră noapte vezi trecând alai:
exilul aspru, drumul nesfârșit,
Cartagina arzândă, iad și rai.
Dă-mi, Doamne, noi puteri și bucurii
ca să înfrunt urcușul încă-o zi!
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra efemerității vieții și a trecerii timpului, căutând putere și bucurie în credință pentru a depăși greutățile zilnice. Istoria este văzută ca un ciclu continuu de începuturi și sfârșituri, iar credința oferă speranță și forță.