Cabrera, Carbajal mi-au fost doar nume.
Pocalul pân’ la fund eu l-am sorbit.
Și am murit și iarăși am trăit.
Sunt arhetipul. Ei – fugară lume.
Al crucii și al Spaniei am fost
Rătăcitor oștean. Pe neumblate
Pământuri de păgâni nenumărate
Războaie-aprins-am. Mi-am găsit un rost.
Nici Regele, nici Hrist, nici bogății
N-au fost imbold de-avânt neînfricat,
Când pe necredincioși i-am subjugat
Cu spada-mi grea. Tu calea le-o ații,
Tăiș de-oțel, în mână de viteaz.
Iar restul nu contează. Fost-am treaz.
Sensul versurilor
Piesa descrie figura unui conchistador, un arhetip al războinicului spaniol. El se vede pe sine ca un instrument al crucii și al Spaniei, un cuceritor neînfricat motivat nu de bogății sau de rege, ci de propria sa sete de a subjuga.