Îmi spui prea multe. Mi s-a mai spus.
Totuși sunt încă tânăr, și mai visez încă
desăvârșita clipă ce-ar putea fi.
Atâte-nfățișări am avut în vise,
atâtea erori am îndreptat, am făcut-o
să se întoarcă, să ofteze, și să mă-ntrebe
de ce-am așteptat atât, și se pregătea.
Neputând dormi s-a-ntors de-atâtea ori
punându-mi degetul pe bărbie, drăgăstoasă,
batjocoritoare, spunându-mi: De ce-ai așteptat?.
Și zău, de ce-am așteptat? N-aveam nici un motiv. Dar
am văzut trupurile moarte
plutind pe râu. Cât despre mine,
și eu voi fi servit astfel, intrând
în țara făgăduinței în clipa cea mai potrivită.
Locurile hotărârilor noastre
vor fi aflate
în spații pure, clipele cele mai nimerite
îndura-se-vor, poruncile s-or preaslăvi.
– O aducere aminte
Sau un vis doar; trecutul nu există.
Adevărul nu-i lucrul după care suntem judecați,
ci lucrul după care judecăm,
un instrument al măsurii. Și-i de ajuns.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema așteptării și a regretelor, reflectând asupra oportunităților pierdute și a inevitabilității morții. Naratorul meditează asupra trecutului și a modului în care acesta influențează prezentul, căutând sens și înțelegere în experiențele sale.