Ești grav, iubite! Chipul tău îmi pare
Sculptat în marmoră, așa-i de rece:
Nici un surâs de-amor pe el nu trece;
În piatră chiar găsesc o-nduioșare.
Se-ascunde inamicul sub un scut;
Prietenul se cade să se-arate.
Te caut: ești în zone depărtate.
Rămâi statuie deci ca la-nceput.
Spre care dintre voi doi să mă îndrept?
Spre chipul cel cioplit, spre omul viu?
Le simt răceala deopotrivă-n piept.
Mai mult deci nu voi vorbi-n pustiu.
Ci, sărutând statuia mult și bine,
Aștept, gelos, să mă răpești la tine.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dezamăgirea și confuzia într-o relație în care partenerul pare distant și rece. Naratoarea se simte prinsă între două ipostaze ale iubitului și alege să aștepte o schimbare, deși simte gelozie și frustrare.