În poarta grădinii stăteam,
Trei prieteni, chiar patru așteptam;
I-am poftit să intre-ndată: Fiți
În grădina mea bineveniți!
Mai încolo-n sală, proaspăt, bun,
Haideți, vă așteaptă-un mic dejun.
Tuturor grădina le-a plăcut,
Fiecare se plimba prin ea tăcut.
Unul sub umbrar s-a furișat,
Altul după struguri dulci s-a cățărat,
Fratele său se uita la mere-n sus
Și găsea că sunt frumoase de nespus.
Eu le-am zis: Acestea se găsesc
Toate dincolo, pe masă strălucesc,
Cu căldură vi se-oferă, dragii mei,
Dar râvneau să le culeagă ei.
Ultimul, precum un șoricel fricos,
A plecat pe ușa cea din dos.
Pe când eu intrând în sală iar
Mi-am luat gustarea solitar.
Sensul versurilor
Piesa descrie o experiență amară a unui om care își primește prietenii în grădină, oferindu-le tot ce are mai bun. În loc să accepte darurile oferite cu generozitate, aceștia preferă să caute satisfacție în moduri egoiste, lăsându-l pe gazdă singur și dezamăgit.