De la cine-l am, asta n-o spun!
Din trupul meu e zămislit.
Scuipați-mă: ptiu, ce mai târfă!
Dar eu am cugetul cinstit.
Cu cin’ m-am însoțit, asta n-o spun,
Dar cel iubit e bun și drept,
De poartă aurit colan,
Ori gol își poartă al său piept.
Ocară, hulă de mi se cuvin,
Îndur ocara numai eu;
Mă știe el, cum eu îl știu pe el,
Ne știe bunul Dumnezeu.
Părinte, voi, o jude prea înalt,
În pace mă lăsați; vă zic
Că-i pruncul meu, e doar al meu!
Ce ajutor îmi dați? Nimic!
Sensul versurilor
O femeie se confruntă cu judecata aspră a societății din cauza nașterii unui copil în afara căsătoriei. Ea își asumă singură oprobriul public, protejând identitatea tatălui și afirmând că doar ea și Dumnezeu cunosc adevărul.