O lua pe urmele razei aceleia de lumină și călăuza asta luminoasă îl duse la o căscioară împletită din trestie și papură. Își făcu el inimă și bătu cu curaj la ușă și ușa odată se dădu de perete. „Cine ești și ce cauți pe-aici?”.
Refren (x2):
Multe au fost, multe s-au dus.
Multe-au mai rămas de spus.
Și-o să le spun.
Nu trece-o zi fără să am pretenția să fiu mai bun.
Încerc să nu-mi doresc să mă răzbun.
Când stau sub cer.
Mă simt în largul meu.
Și cer de dragul meu.
Să mă facă să uit că voi trece pragul și eu.
Și sunt cu capul în nori, puțin amețit.
De frigul care mi-a amorțit.
Picioarele de pe pământ.
Lăsate acolo ca să nu uit vreodată cine sunt.
Căci multe au fost, multe s-au dus.
Multe-au mai rămas de spus.
Și-o să le spun.
Nu trece-o zi fără să am pretenția să fiu mai bun.
Încerc să nu-mi doresc să mă răzbun.
Pentru toate lucrurile care mi-au întunecat privirea.
Când am încetat să fiu copil mi-am pierdut nemurirea.
Oricum, cândva voi fi doar o coroană de flori.
Semn că cineva m-a prețuit.
Și va zâmbi în fața unui nume scris pe-o piatră.
Amintindu-și cât de mult m-am dăruit.
Și-atunci vor fi doar amintiri dragi momentele în care fumul ne-a învăluit.
Sunt genul de om căruia îi place să creadă.
Că n-a pierdut nimic sau a pierdut.
Doar lucruri care nu i-au trebuit.
Refren (x2)
La un moment dat s-a rătăcit. Peste puțin timp s-a lăsat noaptea și de voie- de nevoie a trebuit să-și caute un culcuș în singurătatea aceea. Și era o beznă că nu vedeai la 2 pași și te-apucau fiori.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra amintirilor din trecut, atât cele plăcute, cât și cele mai puțin plăcute. Vorbește despre acceptarea pierderilor și despre importanța de a învăța din experiențe, păstrând vie amintirea a ceea ce a fost.