Ca un clown privește lumea
Saltimbanc fără scăpare
Tu să râzi, să râdă alții
Râdeți toți în gură mare.
Viața este ca balonul
Îndesat cu aer, plin
Vesel se înalță-n sfere
Fericit de-al lui destin
Dar ajunge-un vârf minuscul
Dintr-un ac plin de rugină
Și, cu-o găurică mică,
Îl aruncă jos, în tină.
Acul nu-i ce-a fost odată.
E acrit, bolnav și rău
Nu mai are nici ureche
Dar a-nfrânt destinul tău.
Tu apropie-te-n grabă
Saltimbanc cu râs pe față
De balonul care moare
Și insuflă-i din nou viața
Apoi întoarce-te pe scenă
Cu fața veșnic zâmbitoare
Păiața, chiar de-ți vine a plânge
Tu aduci pe lume puțin soare.
Sensul versurilor
Piesa descrie viața ca pe un spectacol trist, în care personajul principal, păiața, trebuie să zâmbească și să aducă bucurie, chiar dacă suferă. Metafora balonului spart subliniază fragilitatea vieții și inevitabilitatea suferinței, dar și importanța de a continua să oferi speranță.