Să nu vă bucurați, prieteni,
Că astăzi râd și eu cu voi.
Eu râd, cum râde vinovatul
La judecata de apoi.
Eu râd, că nu-mi rămâne-n lume
Nimic de care să mă tem;
Chiar moartea fuge îngrozită,
De câte ori voiesc s-o chem.
Sunt părăsit și de satana,
Precum am fost de Dumnezeu.
Stăpân nu am, dar n-am nici lege,
Stăpân și lege sunt chiar eu.
Voi știți, am plâns viața-ntreagă,
Durerea tuturor am strâns;
Lăsați-mă să râd acuma,
Nimica nu mai am de plâns!
Sensul versurilor
Piesa exprimă un cinism profund față de viață și moarte. Naratorul, după o viață de suferință, găsește o formă de eliberare în deznădejde, sfidând chiar și moartea. Râsul său este unul amar, al unui om care nu mai are nimic de pierdut.
