Iulia Osoianu – Colinde de Paști

SENTINȚA
(28. 03. 2016).
A fi mamă, a fi tată,
e un dat de la Iisus,
El e Cel Ce ne arată
unde, în Ceruri, am ajuns,
cât a fost de trist și este,
știe numai Dumnezeu,
tu, nefiind decât poveste,
cum gândești că-ți va fi greu?!.
El ne spune răspicat,
uneori.. un pic mai dur:
„- Rob, de ești, sau împărat,
sufletul să-ți fie pur
și.. puternic, curajos,
te înarmează cu credință,
fii un mic Iisus Hristos
retrăind a Lui sentință!..”.
Gânduri vechi, gânduri haine,
nu da voie, în vreun fel,
răului să intre în tine,
fă, și tu, ce-a făcut El!..
Te vor răstigni pe cruce,
cuie în tălpi ți se vor bate,
tu iubește-o că e dulce,
nu-ți dori o altă moarte..!.
Când va fi la judecată,
de la Anna la Caiafa,
Adevărul, de îndată,
îți va umple, în veci, carafa!..
Vei simți că-ți este sete,
foame crâncenă îți va fi
de dreptatea acelor cete
care, în cer, hrănesc copii.
Strâmba judecată, dreaptă,
vei afla, dacă asculți,
de la Domnul Ce te-așteaptă
cu ai săi ucenici, desculți.
Tu, picioarele, Îi sărută
și încearcă să înțelegi
că dreptatea, dacă-i multă,
nu-i dreptate ci, îs doar legi..
Nu căta la muritori,
la străini, păgâni, barbari,
judecata până-n zori,
nu-s decât sărmani fugari!..
Zi de zi, noapte de noapte,
se ascund de adevăruri,
de Iubire, nu au parte,
mintea lor e în chivăruri..
Pentru o mână de arginți,
pentru trupuri dezbrăcate,
sufletul și-l vând, cuminți,
nu gândesc că fac păcate.
Ei, în numele credinței,
prinși de tot în cercul sadic,
dat-au curs degrab’ sentinței,
n-au simțit destin heraldic!..
N-au văzut că Împărat,
păscând turma Lui prin rouă,
lege veche a spulberat,
dat-a lumii Lege nouă!..
Ochii, încet, li s-au închis,
n-au putut nicicum vedea,
n-au primit de veste în vis
cine lângă Cin’ ședea..
Se credeau că sunt puternici
judecând pe Drept cu drept,
pătimași sau prea cucernici,
se băteau cu pumnu’ în piept:
„- Noi, Tâmplarule, să știi,
vom afla cu adevărat
cum că, Fiul, Tu ai fii..
Te vom pune la încercat!..
Te vom răstigni pe cruce,
cuie în tălpi, azi, vei avea,
Golgota și-a ei răscruce
se prefac în cucuvea..
Cântec trist, cântecul morții,
Îți va fi prea închinat,
să vedem ce vrut-au sorții:
pe tâlhar sau.. pe Împărat?!”.
Iar, mulțimea înfierbântată,
fără număr, fără minte,
se dezlănțuie deîndată..
Ce mai hulă, ce cuvinte!.
Cete multe de iudei,
trecători sau gură-cască..
Câtă ură strânsă în ei!
Cât venin și câtă iască!.
Cât de trist să fii fățarnic,
credincios pe jumătate,
torni otravă, tu, paharnic..
Ia paharul, dă-l pe spate!
Nu lăsa vreo înghițitură
căci sosit-a vremea ta:
„- Dacă torni otravă, ură,
din pahar, doar tu, vei bea!
Ori, nu știi că asta-i soarta?!
Se întoarce, la tine, roata!..”.
Preoții, se întrec și ei
cu bătrânii, cu nepoții,
să-L hulească, se cred lei..
Nu știau că.. ei sunt morții!.
Așa, morți, precum se vede,
au o ultimă dorință:
„- Mulțimea, în cine crede?
În tâlhar, în pocăință?!”.
Hotărârea este una:
„- Slavă sfintei sărbători!
Fiindcă-i Paște, ție totuna
de trăiești sau.. dacă mori?!
De e bine, de e rău,
când cu cei fără de lege
vei ajunge socotit,
tu nu poți nicicum alege
ci, sosit-a ceasul tău!
Proorocia s-a împlinit!”.
Căci, în prag de sărbătoare,
Pilat, guvernator mare,
a întrebat, ca întotdeauna,
după cum cerea cutuma:
„- Ascultați, supușii mei!
Vremea e să tăiem miei,
să fim buni, mai iertători,
că toți suntem muritori..
Să îmi răspundeți, azi, în cor:
pe cine să nu omor?
Pe Iisus Nazariteanul,
acuzat de blasfemie
și găsit nevinovat
sau.. pe Baraba, tâlharul,
care a ucis o mie
atunci când s-a răsculat?”.
Astfel, începu norodul
a-și cânta singur prohodul
când striga, pe rând, în cor:
„- Pe Iisus, eu îl omor!”.
Fiecare trecător
se gândea în a sa sine:
„- De-aș putea să Îl omor,
n-aș mai fi un oarecine
ci, m-ar slăvi împărații
că doar ei au fost salvații
de Iisus, numit Mesia,
ce le amenință moșia
și-apoi dânșii, în secret,
spun „.
Astfel, începu mulțimea
să-și ascută istețimea
și să pună în balanță
pe care Isus înhață,
pe cel care-i fiu de tată
și se cheamă Baraba
sau pe ființa vinovată
de-a se numi Mesia?.
Dacă spunem Baraba
cine ne va mai scăpa
de cei ce ne-au cucerit
și robie am suferit,
cine pentru a’ noastre drepturi, libertate, bunăstare
va lupta cu toți romanii, cine va mai fi în stare?
Unul este Baraba, fiul tatălui, Isus
și-l vrem liber, mai presus
decât orișice sentință,
decât orice judecată,
îi va învinge pe romani,
ne va fi și nouă tată!
Pâine albă ne va da,
noi vom fi stăpâni de țară
și, de-aceea, vom striga:
„- Nu vrem, Baraba, să moară!”.
Cât despre Iisus Mesia?..
Ce va stabili domnia!.
Și, când fost-a răstignit,
încă doi au pătimit..
S-a întâmplat în Sfânta Vineri..
Erau trei și, toți trei, tineri!.
Tâlharul din partea stângă
Îl hulea, ființă nătângă..
Gura sa nu mai tăcea
ci, întruna brotăcea:
„- De ești Tu, Hristosul,
Te rog cu frumosul:
< Cale de-a scăpa găsește,
pe Tine Te mântuiește!
Și, pe noi, dacă poți!
Ce contează c-am fost hoți!?
Și pe mine, de ai har!
Mântuiește un tâlhar! >”.
Unul doar s-a mântuit,
cel din dreapta, hoț.. cinstit!
Osândit pentru dreptate,
el căta iertarea în moarte,
a simțit din prima clipă
că prin Domnul ia aripă
fiindcă nu-i din astă lume
ci, din Cer venit, anume
și-a înțeles că veșnicia
sfântă e, nu ca domnia!
A gândit, în sinea lui:
„- Vreau la Poarta Raiului!”.
Pleacă în zbor pe Sfânta Cruce
pân’ acolo, la răscruce,
când găsi-va flori de jad,
calea sigură spre Iad,
va culege galben pai,
calea dreaptă către Rai!..
Și, așa s-a împlinit
un Cuvânt de Răstignit:
„- Adevărat grăiesc ție,
tu, tâlharul dintr-o mie,
negândind la suferință
ci, doar la sfânta credință,
azi, nu la sfârșit de lume,
vei ajunge în Rai, cu Mine!”.
Morala:.
Dacă vrei, în cer, să urci,
din topor, tu fă trei furci:
să trimiți răul pe ape,
iubirea s-o ții aproape,
adevăr să ai la masă,
din dreptate să-ți faci casă
și, oricare ar fi sentința,
nu-ți trăda, nicicând, credința
căci, în mii de ani-lumină,
toate strâmbe au să vină
dar, Sentința.. e doar una!
Nemurirea?!.. E cununa!