Fac dragoste cu ploile de vară,
ierburi, spinte tăvălite-n noi.
Vorbesc prin mine florile de-afară,
la mine-n vis n-a fost nicicând noroi.
Ochii tăi de ploaie mult mă dor
și din lumina lor coboară cele sfinte,
ochii tăi de ploaie mult mă dor
și tot mai arzător eu nu mai sunt cuminte.
Eu fac dragoste cu ploile nebune
ce-n pieptul meu își caută alinare,
port curcubeu în gând ca pe-o minune,
în mine nici un sentiment nu moare.
Ochii tăi de ploaie mult mă dor
și din lumina lor coboară cele sfinte,
ochii tăi de ploaie mult mă dor
și tot mai arzător eu nu mai sunt cuminte.
E toamnă totuși și iarnă-n noi,
mă porți în brațe ca pe-o rugăciune.
E toamnă și-mi sunt ochii atât de goi,
ca nici măcar nu îndrăznesc a-ți spune:
Ochii tăi de ploaie mult mă dor
și din lumina lor coboară cele sfinte,
ochii tăi de ploaie mult mă dor
și tot mai arzător eu nu mai sunt cuminte.
În ochii tăi plouă neîncetat
și mă-ascund în noapte și-n păcat,
ochii tăi de ploaie mult mă dor
și din lumina lor coboară cele sfinte,
ochii tăi de ploaie mult mă dor
și tot mai arzător eu nu mai sunt cuminte.
Ochii tăi mă dor,
ochii tăi de dor.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința și suferința provocate de o iubire intensă. Ochii persoanei iubite sunt văzuți ca o sursă de durere, dar și de sacralitate, creând un conflict interior.