Și îi deschid încet
Privesc atât de sec
Și m-am trezit absent
Fiindcă se-aude ușa, trebuie să plec
Dar îi închid din nou
Nu pot să plec atât de gol
Poate mai am o oră… mă mint din nou
Lumina asta-i semnul, mi-e frică de mor!
Mă uit la ceas, dar nu-i pe limba mea
Asta-i ultima oră, asta nu-i casa mea
Mă uit la ceas…
A tras de timp cu limbă de moarte ce-a mai rămas
Unde e toată lumea? Unde sunt toți ai tăi?
Dar unde-i ea acum? Și unde mai pui că nu-i nimeni pe stradă?
Nimeni nu vrea să te mai vadă.
E-a mia oară când alegi în locul tău
E prima oară când te simți atât de nou
E prima dată cu gleznele de piatră
Dar nu-i ultima oară când vrei tot ce-aveai odată
Stația-i goală prima oară
Ultima oară nu tre’ să-ți fie teamă
Și te-ai visat acasă când nu aveai un nume
Stai liniștit, ascuns de ochii lumii…
Și îi deschid încet
Privesc atât de sec
Și m-am trezit absent
Fiindcă se-aude ușa, trebuie să plec
Dar îi închid din nou
Nu pot să plec atât de gol.
Lumina asta-i semnul, mi-e frică de mor!
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de anxietate și frică al unei persoane care se simte pierdută și izolată. Protagonistul se confruntă cu o realitate distorsionată și se simte prins într-o situație din care nu poate scăpa, fiind bântuit de teama de necunoscut și de singurătate.