Mamă, nu mai doare dorul,
Nu mai doare lipsa lui,
Nu mai simt nimic, am obosit
De cât l-am iubit x2.
Am crezut că nu te voi putea uita,
Am crezut că-i pentru totdeauna,
Îl mai simt cum pâlpâie-ncet
Dorul tău în mine.
N-am crezut că mai e viață după tine,
Am să scriu povești despre trecut,
Am să scriu doar ca să nu le uit,
Am să scriu până-ncet voi dispărea.
Știi, eu te-am uitat,
Tu nu mă uita X2
Vreau să știi că asta-i răzbunarea mea,
Să mă ții printre regrete lângă inima ta.
Mamă, nu mai doare dorul,
Nu mai doare lipsa lui,
Nu mai simt nimic, am obosit
De cât l-am iubit X2.
Fugi, inimă, fugi X2
Că monstrul a murit,
Dar acuma poți să strigi,
Poți să urli, poți să plângi,
Poți să dai cu pumnii strânși,
Chiar dacă nu se vede, sunt mereu cu ochii plânși.
Nu mai doare inima,
Nu mai fac pe victima,
Nu mai dau, și nu mai dai,
Nu mai ține replica.
Ultimul cuvânt e mereu ceva mărunt,
Amândoi ne folosim de adevărul cel mai crunt.
Suntem singuri împreună,
Cândva râdeam în Soare, acuma urlăm în furtună
Și când fulgeră și tună,
Ai cuvintele ca scut,
N-am văzut, n-am putut,
Nu o să te uit.
Mamă, nu mai doare dorul,
Nu mai doare lipsa lui,
Nu mai simt nimic, am obosit
De cât l-am iubit X2.
.. pleacă, am învățat asta cândva
Înainte de tine, dar nu înaintea ta
Și-ți doresc să iubești așa cum te-am iubit eu,
Poate așa ai înțelege ce înseamnă-un suflet greu.
Sensul versurilor
Piesa descrie procesul de vindecare după o despărțire dureroasă. Vorbitorul trece printr-o etapă de negare a durerii, urmată de acceptare și dorința de a depăși trecutul, chiar și cu un sentiment de răzbunare subtil.