Irina Loghin – Un Om Stă, Plângea la Poartă

Cântam dorul, supărarea
Din inima mea,
Cântam de răsuna valea,
Lumea m-asculta,
Iar un om bătut de soartă
Ședea și plângea la poartă
Și cu lacrimi mă ruga
Să-i mai cânt așa
Că e plin de supărare
Și rău inima îl doare
Nicio bucurie n-are,
Of, ce întristare!.
Nu știu cu ce a greșit,
Ce-a păcătuit,
Că așa că din senin
Soarta l-a lovit,
C-a avut și el o fată
Și-o iubea ca orice tată,
Moartea rea și nemiloasă
I-a luat-o din casă,
De-atunci pribegește-n lume
Și la toată lumea spune
Pe nimeni nu are drag
Să-i mai vină-n prag.
M-a rugat să-i cânt de jale
Că-i plin de amar
Că pe nimeni nu mai are,
Trăiește-n zadar,
Că-i aduce alinare
O vorbă și o cântare,
Viața și-o mai îndulcește,
Se mai răcorește,
Așa e viața lăsată
Nu se știe niciodată
Ce destin ai, un’ te poartă
Soarta blestemată.