Iar foiță, foi de nuc,
Mai am o zi și mă duc,
Eu mă duc, codrul rămâne,
Plânge frunza după mine,
Plânge, plânge și suspină
C-are-o fată mai străină.
– Străina mamii, străină
Ca garoafa din grădină,
Dar garoafa nu-i straină
C-are flori și rădăcină!
– Pune, mamă, perna-n pat
De străini m-am săturat,
Că străinu-i ca și chinul
Și amar ca și pelinul.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă sentimentul de despărțire și dor, accentuând alienarea fetei față de locul natal. Străinătatea este comparată cu chinul și amărăciunea, subliniind suferința provocată de separare.