Ș-am plecat să cânt pe vale
Să uit dorul dumitale,
Eu durerea mi-am cântat,
Florile m-au ascultat
Printre puișori de brad.
Într-un vârf de poieniță
Furișat îmi stă Gheorghiță
Printre flori de lămâiță
Să-mi asculte glasul dulce
Cu el în gând să se culce.
Să-mi adune floricele
Pentru cântecele mele,
Trandafiri și iasomie
Ca să mi le-aducă mie
Doar pădurea să ne știe.
C-așa-i gura mea vrăjită
Farmec omul ce m-ascultă,
Și-așa-i glasul meu fierbinte
Oamenii stau să m-asculte,
Gheorghiță să nu mă uite,
Ș-așa-i glasul meu cu foc
Ca un fluieraș de soc,
De-l asculți rămâi pe loc.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul și tristețea cântăreței, care își găsește alinare în natură. Ea speră ca iubitul ei, Gheorghiță, să o asculte și să o țină minte prin cântecele ei.