Foaie verde, trei migdale,
La puțul cu două zale
Zilnic plânge-o fată mare
Că dragoste nu mai are.
Dragostea-a avut-o bună,
Dar mintea nu i-a fost bună
Că n-a ascultat de mumă,
Că n-a ascultat de mumă.
Colo-n vale la fântână
O ținea dragul de mână
Și-o chema la drum departe
Peste-un deal și șapte sate.
El ceru să-i dea o gură,
Ea spunea că nu se-ndură,
O strigă, ea nu răspunse,
Dar pe cale mi-l ajunse.
Vers refren 1:
Măi, pelin amar!.
Vers refren 2:
Pelinaș, pelin amar.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă regretul unei fete care a pierdut dragostea din cauza neascultării sfaturilor mamei. Ea plânge la fântână, amintindu-și de momentele fericite cu iubitul ei, dar acum simte amărăciunea pierderii.