Foaie verde ca mohorul,
Nu e apă bună dorul,
Că o beau flăcăi și fete
Și nu le ține de sete.
Apa rece de izvoare
Se bea în lumina mare,
Dorul nu e apă bună
Că se bea noaptea pe lună.
Apa din izvoare rece
Cine-o bea de sete-i trece,
Numai doru-i apă rea,
De ce-o bei tot ai mai bea.
Sensul versurilor
Cântecul explorează natura insațiabilă a dorului, comparând-o cu apa care nu potolește setea. Sugerează că dorul, spre deosebire de apa care aduce alinare, este o nevoie constantă și nesatisfăcută.