Frică mi-e că mor ca mâine,
Rămâne lumea de mine
Și mă-ngroapă ca pe-un câine,
Rămâne lumea de mine,
Ca pe-un câine-al nimănui
În fundul pământului.
Strânge omul ca furnica,
Moare și nu ia nimica,
Patru scânduri și un cui
Asta e averea lui,
Patru scânduri și-un piron
Toat-averea unui om.
Doamne, vreau la moartea mea
Să nu-mi citească popa,
Vreau să-mi cânte muzica
Că mi-a fost dragă lumea,
Că mi-a fost dragă lumea,
Și-am trăit cu drag în ea.
Dacă mor nu e nimic,
Dar mi-e băiatul prea mic
Și nu știe să vorbească,
De rele să se păzească,
Dacă cineva l-o bate
Cine i-o mai pune parte?
Sensul versurilor
Cântecul exprimă teama de moarte și regretul de a părăsi lumea. Vorbitorul își face griji pentru soarta copilului său mic, neștiind cine îl va proteja după moartea sa. De asemenea, reflectă asupra efemerității vieții și a faptului că, în ciuda eforturilor, omul nu ia nimic cu el la moarte.