Fraților, cât mai trăim
Să nu ne mai dușmănim
Că nu-i bună ceartă multă
Când viața-i așa de scurtă,
Nu s-a născut nimenea
Să-mpărățească lumea,
Omul dac-ar fi de piatră
Tot moare și el o dată.
De ce să ne dușmănim
Ca mâine de prăpădim,
De ce naiba mai trăim
Dacă noi nu ne iubim?!
Tot mai bine-i să cântăm
De necazuri să uităm,
Omul de vrea să trăiască
Să bea, să se-nveselească.
Că mai înainte vreme
Muncea omul pentru-avere
Și muncea așa de mult
Ca să-și cumpere pământ,
Se purta-n cămăși de in
Și zicea că-s din poplin,
Avea rogojini pe pat
Și se credea om bogat.
Foaie verde de lipan,
Și mai vezi câte-un țigan
Se poartă bine-mbrăcat
De se crede avocat,
El nu-și mai cumpără loc
Că i-a dat statul la bloc,
I-a mai pus și telefon,
A ajuns țiganul domn.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra scurtitudinii vieții și inutilității conflictelor. De asemenea, abordează teme legate de muncă, avere și schimbările sociale, cu un ton satiric la adresa pretențiilor și a noilor realități sociale.