Când te-ai dus, dragostea mea,
Nu tuna, nici nu ploua,
Era timp frumos și soare
Și dădeau cireșii-n floare.
Numai la inima mea, of,
Bătea vânt și fulgera, of, of.
Numai la inima mea, of,
Bătea vânt și fulgera, mai.
Gura lumii a fost rea
Și ne-a stricat dragostea.
De n-ascultam de ea,
Dragostea și azi trăia.
Când se face primăvara,
Înfloresc cireșii iară.
Când se face primăvara,
Înfloresc cireșii iară.
Numai un cireș din vale
De-atunci nu mai face floare,
Se usucă-așa ca mine
Din dragoste pentru tine.
N-am știut, n-am priceput, of,
Să păstrez ce-aveam mai scump, of, of.
Sufletul mi-i ca o piatră
Și nu vrea nici azi să creadă
Că tot ce-a fost s-a pierdut, of,
Și nu am ce-am mai avut, of, of.
Poate odată-n casa mea, of,
Iar va răsări o stea, mai.
Sensul versurilor
Piesa descrie durerea unei despărțiri petrecute într-un cadru idilic, accentuând contrastul dintre frumusețea naturii și suferința interioară. Amintirea dragostei pierdute este evocată cu tristețe și regret, comparând starea sufletească cu un cireș uscat care nu mai înflorește.