Doamne, la dușmanii mei,
Dă-le, Doamne, ce vor ei,
Dacă mi-or dori de bine
Dă-le, Doamne, bani și zile,
Ce-aveți voi, dușmani, cu mine
De nu mă vorbiți de bine,
Dacă mă vorbiți de rău,
Fă, Doamne, pe gândul meu!.
Ia-le cenușa din vatră,
Lasă-i, Doamne, făr’ de soartă,
Vremea trece ca o apă
Și prietenii te sapă,
Îi poftesc la mine-n casă
Și mănânc cu ei la masă,
Tu le vrei doar binele,
Iar ei ți-ar lua zilele.
Dumnezeu a lăsat lumea
Să-și poată câștiga pâinea,
Că pământu-i așa mare
E loc pentru fiecare,
Dar omul de când se știe
Vrea averi și bogăție,
Fiecare vrea mai mult
Parcă-i viața de-mprumut,
Nu trăim sute de ani
Să fim lacomi după bani,
Mai bine să ne iubim
Că două vieți nu trăim.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre relația cu dușmanii și despre dorința de a le face bine, chiar dacă ei îți vor răul. Subliniază importanța iubirii și a trăirii vieții în prezent, fără a fi lacomi după bogății.