Ce vii, bade, târzior?
Ori de mine nu ți-e dor?
Ba, zău, mândro, mi-i dor tare,
Nu pot trece, apa-i mare.
Când îmi vii neicuță-n gând
Mă leagăn ca frunza-n vânt
Și când îmi apari în drum
Mă leagăn ca frunza-n prun.
Foicică, foaie lată,
Bată-te, neicuță, bată
Cercul de pe lângă lună
Și dragostea mea cea bună,
Cercul de pe lângă soare
Și dragostea mea cea mare.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul și așteptarea iubitei față de bade. Natura este folosită ca metaforă pentru stările sufletești, iar versurile transmit un sentiment de melancolie și dragoste profundă.