Pe unde am trecut,
Doamne, ce-am văzut,
Bătrâni supărați,
În azil uitați.
Refren:
Am văzut părinți,
Tot mai oropsiți,
Plângând fiecare,
Zilele amare.
Eu n-am mai răbdat,
Și i-am întrebat,
Ce povară grea,
Le-a-ntristat viața.
Cu lacrimi fierbinți,
Sărmanii părinți,
Mâinile-și trăgeau,
Cu foc îmi spunea.
Refren:
Am crescut copiii,
Până într-o zi,
Când s-au însurat,
Neveste și-au luat.
Le-am fost grea povară,
Și ne-au dat afară,
Ca pe niște câini,
Of, părinți bătrâni.
Cu drag i-am crescut,
Dar ei n-au știut,
Să ne răsplătească,
Grija părintească.
Refren:
În loc să ne dea,
Toată dragostea,
Ei ne-au și uitat,
Doamne, ce păcat.
Noi îi așteptăm,
Că știm să iertăm,
Și orice-ar fi,
Ei rămân copii.
De-ar de iar vedea,
Cu foc le-ar striga,
Cu ce v-am greșit,
De ne-ați părăsit.
Refren:
În zadar priveau,
Ochii ridicau,
Și la cerul sfânt,
Se rugau plângând.
Chiar de-i dorul greu,
Bun e Dumnezeu,
El dă mângâierea,
Cu toată puterea.
Și tot el plătește,
Celui ce greșește,
Voi copii să știți,
Când aveți părinți.
Lângă ei să fiți,
Să nu-i părăsiți,
Că la judecată,
Dumnezeu nu iartă.
Sensul versurilor
Piesa descrie durerea părinților abandonați în azil de către copiii lor. Exprimă regretul, dorul și speranța iertării, subliniind importanța îngrijirii părinților la bătrânețe și consecințele părăsirii lor.