Foaie verde și-o lalea,
Asta e poteca mea
Care trec seara pe ea
Când mă-ntorc de la neica.
Sărmana poteca mea,
A crescut iarba pe ea,
Iarba crește, eu o smulg
Și la neica tot mă duc,
Cât putem să mai iubim,
Cât poteca o mai știm.
Mândro, floare de cireș,
Când eu fluier tu să ieși,
Scoală-te și te trezește
Să vezi iarba cum mai crește,
Să vezi iarba cum mai crește,
Dragostea cum încolțește.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă o dragoste profundă și o legătură strânsă cu natura și tradițiile. Poteca devine un simbol al călătoriei spre persoana iubită, iar creșterea ierbii reflectă trecerea timpului și perseverența sentimentelor.