Ai și venit la mine, toamnă,
Adresa mea de unde-o ai?
Bați cu noiembrie la poartă,
Deși în suflet e tot mai,
Poate că anii tăi înseamnă
Și bucurii, și mângâieri,
Dar cât de greu îmi vine, toamnă,
Să mă despart de primăveri,
Eu știu că timpul tot nu iartă
Și că-ntr-o zi îmi vine rândul,
Dar te-ai grăbit, e prea devreme,
Nu m-am obișnuit cu gândul.
Și-ai și venit la mine, toamnă,
Te simt aici și nu-mi explic,
Ai și venit la mine, toamnă,
Și parcă n-am trăit nimic,
Nostalgică și diafană,
Romanța vechilor cobzari,
Domnița viilor brumate,
Ai părul alb și ochelari,
Și oricât ți-e frunza aurită
Decor al tristului banal,
Și oricât te-ar cânta poeții
Ce poți să-nsemni pe scena vieții
Decât prologul la final?.
Și-ai și venit la mine, toamnă,
Dar prea mult haz să știi că n-ai,
Bați cu noiembrie la poartă,
Deși în suflet e tot mai,
Mai torn un strop în cupa vieții
Cu amăgitorul ei nectar
Și-l beau crezând ca-ntotdeauna
Că n-o fi ultimul pahar,
Eu știu că timpul tot nu iartă
Și că-ntr-o zi îmi vine rândul,
Dar înțelege, ai răbdare,
Nu m-am obișnuit cu gândul!
Degeaba vii la mine, toamnă,
Greșești cu douăzeci de ani,
Și dacă nu te superi, toamnă,
Nu dau pe tine nici doi bani!
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul față de trecerea timpului și venirea toamnei, simbol al finalului. Vorbitorul nu este pregătit să accepte această etapă și se agață de amintirile trecutului.