Ce păcat,
Ce păcat că te-am avut,
Ce păcat că te-am pierdut,
Ce păcat că nu mai eşti,
Tu nu ştii ca să iubeşti,
Ai o inimă de gheaţă,
Şi prosteşti lumea pe faţă,
N-ai să faci nimic în viaţă,
Ce păcat că eşti frumoasă!
Chipul tău minunat nu-l pot uita,
Chiar de aş pleca departe-n lume,
Ori ce aş face nu te pot şterge din mintea mea,
Nu-ţi voi uita al tău nume.
De ce ai fost tu oare,
Cea mai fiară dintre fiare?
Suflet ai, inimă n-ai,
De ce eşti tu profitoare?
Unde-i mintea care-o ai?
M-am minţit că te-am iubit,
M-am grăbit să te am,
Am crezut când m-ai minţit,
Şi plâng nopţile la geam.
Am fost fraier că am iubit,
Şi-am crezut în vorba ta,
Pe cine n-a trebuit,
Şi-mi plânge inima.
Vreau să uit trecutul tot,
Să îmi văd de viaţa mea,
Dar se pare că nu pot,
Nu mă lasă inima.
Şi mă lupt mereu, mereu,
Eu şi gândurile mele,
Rememorând trecutul meu,
Şi nu mai pot scăpa de ele.
Mă înec şi mă sufoc,
Eu şi temerile mele,
În al vieţii straniu joc,
Plină-i viaţa de probleme!
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul profund și durerea cauzate de o iubire pierdută. Naratorul se luptă cu amintirile și nu poate uita persoana iubită, simțindu-se prins în trecut.